Credeti in memoria colectiva care se impregnează genetic? Eu da…Una din amintirile din copilărie ale României ultimilor 50 de ani e statul la coada – mai ales pe vremea regimului comunist. Conditiile vremii au facut din „statul la coada” o adevărata lupta, in care biruiau doar marii strategi. Fac cu rândul la coadă cu vecinul, stau la coadă pe o lada de bere, pe un scăunel, îmi las plasele cu sticle de dimineata acolo sa stie lumea ca eu sunt in fata si nu altcineva. Statul la coada in vremurile ceausiste era de fapt, „Poiana lui Iocan” din Morometii, varianta cenzurata.  Te întâlneai cu rudele acolo, aflai ca verisoara ta de gradul III a mai facut un copil, erai la curent cu cine a mai decedat in oras etc.

In prezent – 2009 – Romania. Cozile inca mai exista - sub alta forma – dar tot exista. Si in mare parte sunt bazate pe frica colectiva ca „nu mai ajunge” la toata lumea, ca eu trebuie sa ma lupt, sa ma bat sa fiu cat mai in fata. Problema acum, o data cu democratia, e faptul ca a apărut noul tip de coada – „coada tripla”. Ce-nseamnă acest lucru? Din motivele enumerate mai sus se formează 3 cozi. Imaginati-va un ghiseu. Prima coada e perpendiculara cu ghiseul, cozile 2 si 3 sunt in diagonala (ca si laturile unui triunghi)…si iata, avem „coada tripla”. Presupunând ca eu ajung la fata locului îmi pun intrebarea – la care coada ma asez? Am 3 optiuni – si rezultatul e multiplu.

Daca ma asez la una dintre cozi, exista riscul sa ma intalnesc la un moment dat, cand cozile se unesc, cu o persoana de la cealalta coada. E de-ajuns o privire, sau un ghiont si se isca samanata de scandal „Ce te bagi in fata mea? Nu vezi ca „acolo” e coada?” „Poate vrei sa te astept afara!” etc. Asta ar fi o varianta. Mai e cealalta cand esti atacat de batranii pensionari. „Of mă doare inima!” – si pac – a trecut 2 rânduri mai in fata. „Of, n-am mancat azi ca trebuie sa-mi fac analizele” – si mai zboară mosu’ 2 rânduri in fata. Ce sa-i faci, eu sunt tânăr, eu nu pot răci, pe mine nu mă dor picioarele, eu nu fac pneumonie, sunt nemuritor. Mai e varianta cu copilul in cărucior. „Plângi dragu mamii, zbiară cât poţi, să vezi ce înaintăm până la ghişeu.” Daca n-ai trăit niciuna din variantele enumerate de mai sus, înseamnă că nu ai stat la o coada adevărata.

Din păcate, peste tot e asa…si in companiile private, si mai ales la stat. Solutii: sunt foarte multe si chiar foarte simple. Incă nu reusesc sa-mi dau seama de ce nu se implementează peste tot. Eu voi enumera 2 – consider eu – a fi cele mai eficiente.

Solutia 1. Informatica. Un sistem simplu si eficient. Ai un afisaj electronic la ghiseu unde-ti arata un nr. de ordine (ex. A42). In aceeasi incapere cu ghiseul ai un alt aparat mititel la care apesi un butonel si primesti o foicica imprimata cu nr. de ordine. Totul se desfasoara in ordine crescătoare – lumea are bileletul cu numărul – si stie ca doar atunci cand numarul de pe biletel coincide cu numarul de pe afisaj – doar atunci trebuie să se prezinte la ghiseu. Foarte simplu. Recent, vad ca pe alocuri se implementează si la noi sisteme de genul. Ele exista de foarte mult timp in lumea civilizata – noi le-am preluat cam târziu – si mai avem încă mult de lucru.

Solutia 2. Pentru cei zgarciti…care nu vor un sistem informatic. Nu e o inventie noua, nu e o descoperire revolutionara. E o banda sustinuta de cateva picioare de metal, banda care practic poate fi prelungita la infinit (vezi imaginea atasata acestui articol). Practic, se creează un coridor care indica oamenilor ca pe-acolo se-ajunge la ghiseu si acolo se sta la coada. Si-atunci lumea va fi nevoita sa intre in acel coridor, si sa formeze o singura coada. Nu 3. Am vazut acest sistem pe la cateva banci. De ce nu poate fi preluat peste tot unde se aduna lumea? …este peste capacitatea mea de intelegere.